încă un an înveșmântat
în lut
chinuitor de albastru
pune sigilii
te mângâi pe pleoape
ca pe-un copil
regăsit
după ce-a fost pierdut

atât de noi
încât silabisești
tăcerea mea
un fel de dializă cu cerul
a cui ești tu
azi sunt a ta

printre tușe calvin klein
arșiță
sărutul în care m-am risipit
ca nisipul cel mai fin
lihnită de lumina pământeană
mă sculptez încă o dată
divin
nezeiță