în umbra mea o fântână fără ape în care privesc
întunericul pământului spre somnul veșnic
între mine și ea pasul călătorului
singurul vad odihnitor al tălpilor dezvelite de drumuri
aici el culege într-o mână pletele mele
în cealaltă negura din rotundul zidit


am obosit ascultând izvoarele între două furtuni
călătorul îmi lasă pe frunte sărutul dintâi
plecând spre altă nemărginire de ape


în urma lui caut lemnul cioplit în patru
de vânturile toamnei


singură