Îngăduiți-mi căderea aceasta continuă dintre chipoasele lucruri odată prietene,
răstignirea aceasta fără oprire în hău, cu crengile azvârlite-nainte
ca niște flamuri înfrânte, boțite, răsdumicate,
trăgând după mine, răsturnată spre voi și spre lume o coamă asurzitoare de rădăcini dezgropate…

Oh! Nu alungați de la voi aceste păsări pe care-ntr-atâta le turbur,
că prind să latre-ncercând fără folos în cădere
să mi se-așeze pe vreuna din dezmărginitele-mi laturi.

Îngăduiți-mi! Zadarnic aș încerca să-mi acopăr, îmbrobodindu-le,
aceste rădăcini nimicite, jeluitoare.
– În dârele oarbe de țipăt pe care le las în cădere
e una ce-o mie de vaiete zămislește
după un bulgăre – oricât de biet – de țărână prielnică
în care să mă împlânt – pentru voi – din nou dreaptă…


(volumul "Poeme" - 1971)