Curând vine toamna și sloboade păsările,
în odăi întunecoase fratele și sora
adună grăunțele ospățului de iarnă.
În satul negru porcul e prins în lanț.
Ciorile suferinței se sfârșesc pe ogor.
Bem berea deznădejdii iar mâinile
ni le împreunăm în fața disprețului Tatălui.
Pământul are gustul ursitoarelor cărnii.
Fumul se înalță deasupra ogrăzilor
și-n urmă lasă teama țăranilor beți.
Sub putreda fereastră croncăne cumpăna fântânii...
Dar eu nu mă tem.