Sunt dăltuit pe un perete de sare
cu numele în care am locuit

peștera sinelui.

Alte urme s-au șters ori a picurat
pe unde am trecut lipsit de anotimpuri.

Umezeala e ca o bestie în oase
făcându-i zile negre cărnii,

până și piatra
are în inimă puțină căldură
încât se zidește în păstrarea ei pentru alții

și așteaptă gloria tandră
a Dumnezeului ei în templu.

Nu pot să strig doar murmur
numele tău în cuvinte,

tu mă auzi și mă lași
să trec mai departe prin lucruri.