arborul iubirii
fumegă în drum
urletul-și ascunde tainic
în suspine
o tăcere oarbă într-un ochi
postum limpezește
vie
lacrima din mine

tulburată
mare clocotind de vise
îmi e spreființa
din neprețuire
înfierată
poartă cu răni neînchise
fiere și dulceață
întru mântuire

nebunie
clară în înțelepciune
scrie
cu lumină noaptea
din amiaz
aripa de înger iese
din genune
ca să frângă-n zee
tot
ce e zăgaz