partea mea de întuneric doarme dezvelită peste partea ta de întuneric,
se foiește și mârâie, își arată colții ori de câte ori pășești afară din tine
și pleci în lumea ta fără să privești peste umăr,
azi nu mai e nimic de explicat, niciun mister de pătruns,
deși fiecare dintre noi e sortit să fie un secret pentru ceilalți,
tu ești secretul meu, care înțelege că suntem damnați
în realitatea aceasta, oricum, oricât și oricând am fi, ne vom risipi singuri
în toate oglinzile, îmi faci semne să-ți ascult ecoul țipând: ,,uită-ma!!”
urma degetului tau pe buze are un gust atât de ciudat,
și-atunci tac și torn încă un sigiliu peste noi doi

secretul tău e partea cea mai adâncă din mine,
înțelege că finalul acesta e doar umbra unei despărțiri déjà vu,
o incertitudine, o bântuire, o fantasmă,
(no free will, no second chance, no great expectations)
o așteptare frenetică, previzibilă, în care nimeni nu îndrăznește
să rupă ceea ce e de rupt, să arunce tot ceea ce mai e de aruncat,
naști în felul tău straniu fiecare perspectivă pe care o văd în oameni, în nori,
în lumină, în vânt sau în ape, în păduri, în mlaștini, de jur împrejur,
peste tot acolo unde bănuim că mai există ceva de scormonit și aflat,
în scoarță copacilor, în flori, sub asfalt, pe sub ziduri sau poate în noi, cine știe,
inventezi zadarnic lumi și planete în care să trăim inversat,
unde rădăcinile noastre să-și cânte și să poată adormi, în sfârșit, îmbrățișate,
construiești o arcă pentru noi doi, mă înveți cum să trăiesc pe sub ape cât te aștept,
mă anunți zâmbind: gata! sfârșitul lumii poate să vină!
numeri impar zilele care au rămas până ne vom putea vedea, respira sau răni,
cât să ne amestecăm sângele, sufletele și să ne mirăm
de ce nu ne mai recunoaștem parfumul și umbrele,
deși ești întruchiparea secretă a oricărei fantezii, pe care aș alege-o în ultima oră de viață, dac-aș putea să aleg...

dac-aș putea să aleg, tu știi că aș alege un alt déjà vu!