Simt cum se rup din mine zilele
și-n locul gol se rostogolesc drumuri
cum ar fi plecările fără rost,
să am de unde mă-ntoarce.

Devin un călător împătimit
în timp ce se naște-n minte căutarea
unui ținut care nu există.

Mă lovesc de chemări nedeslușite,

îmi par un străin uituc
angajat în construcții deșarte
zidite pe nisipuri mișcătoare,

din seară până-n zori
rătăcesc prin propriile iluzii.