În mintea mea mereu ești
precum un gând de evadare în mintea deținutului.
Acest zgomot alb este floarea
care apare când îmi deschid palmele.

Liniștea lor nu este foarte grea de acum,
și bucuria lor este să-ți citească, chiar și în vis,
fruntea, buzele,
să-ți întâlnească lumina.

Îmi trezesc uneori monstrul care mă păzește
și-l întreb dacă mai sunt eu,
cu sufletul precum o apă limpede
prin care se văd peștii.
“Nu știu, îmi răspunde, pentru că visând
eu am fost mereu aici
am mâncat, m-am îmbrăcat, am făcut planuri cu tine,
te-am visat”.

Într-o zi, voi reuși să fug singur, departe,
tresărind prin somn cu telefonul în mână,
tu vei fi tot acolo,
iubindu-mă tandru.