Despre așternerea cerului:
stepa viermuitoare
își duce la culcare hoardele.
după somn, spinii
încolțesc verde și usturător sărat.

În nările mele care se sufocă,
În plămânii mei care nu mai au loc.
Pielea stă cu ferestrele deschise, cu perdelele vânturate în afară, ca niște aripi de mare.

La suprafață tremură viermuși, colcăind
Momeală imensă, înfiptă în vidul lumii
Pentru când vei deschide ochii sub apă.