îmi legau sufletul de trup, între cer și pământ. Eram
ca un saltimbanc al vieții în viață și încercam (mereu)
să mi le prind. Să fiu unul. Ca la cinematograf
mă priveau
când săritura mea în albastru,
era întoarsă-n roșul pământ
și
toți
aplaudau. Doar eu știam
(însă) că era una nereușită. Þintuit de frământările gândurilor,
în glumă, azi mi-am conturat saltul în eter. Zâmbesc vouă,
tuturor din înalt. M-am cocoțat acolo sus, să vă privesc etern.
Nu vedeți?
Nu mai plouă.
Eu mă bucur.
Voi de ce plângeți? E cascadoria vieții mele.
Am îngropat durerea.
Am reușit.

Lui Szobi Cseh- eroul copilăriei mele
01.08.2014