întunericul acesta vine ca un tâlhar
îmi strangulează ultimul țipăt
mă strânge în brațe
precum un bărbat nedorit
care miroase mult prea mult
a coniac și tutun
are ochi sticloși mâini aspre
atingerea lui răscolește și doare
dar știu că niciodată n-am fost atinsă așa

împotriviri inutile

mă învăluie avid
provocat de gustul sângelui crud
pleoapele grele
acoperă ultima fantă de lumină
îl las să mă dezbrace de piele
să-mi desprindă oasele să mă întoarcă pe dos
să-mi descătușeze ultimele păcate
uitate în colțul acela întunecat
din inima mea