în fiecare dimineață în drum spre muncă refuz paharul de cucută
visez să am curajul să dau paharul peste cap bând cu poftă
în fiecare dimineață femeia nebună din metrou
răcnește “puteți să avansați acolo pe culoar”
calcă peste picioarele femeilor încălțate în sandale de vară
împinge cu ravnă grașii transpirați și nervoși
care abia pot fi mișcați cu buldozerul

toate corporatistele ultraortodoxe din metrou
citesc acatistul sfântului Iluzorie
mai că-ncep să facă mătănii așa în rochii transparente de vară
- nu mai am loc în această lume de corporatiști lăudăroși -
nu pot să beau nici măcar o bere în liniște - în poezie
că vine un roboțel cu zâmbetul pe buze ce se laudă cu ce face el la muncă
pardon “la birou” - “muncă” sună prea heirupist (pentru un corporatist)