Dumnezeul toamnelor mele
mai naște fluturi
pe coame de cerbi.
Sub fereastra deschisă
Bacovia-și stoarce sufletul ud...
Am traversat nepermis de verde
respirațiile toate
crescând în firul ierbii,
crucea timpului
mi-a zidit sub piele
crengi și tălpi de frunze.
Prelungiri de strigăt
îmi sunt pletele
în mâinile cerșetorilor
care-mi traversează sufletul.
Am trup de aripi
cu ghilotina plecării la gât,,,
Ce să fac cu poveștile albastre
și orașele fericite?
Să le pun semn de carte?