aceasta e trezirea
în labirinturile
singurului vis adevărat

rima zilnică silnică
pojarul basmului
suprapuneri peste zimții dimineții
și iată oglinda
murdărită iarăși cu imaginea mea

mă simt contemporan
cu cei ce nu s-au născut încă
șaptele adânc al tâlcurilor
vibrează în fiecare sorocire
cel mai așteptat har
este chiar așteptarea

de atâta tristă supunere
lumânările se aprind singure
teama își împarte adeveririle
tăcută ca o rugină

cu inima-n ochi
respir ultima lumina proaspătă
din rația mea de ger