Așteptând prin 1949, în mica sală de așteptare
de lângă unica linie ferată, pe când minuscula sobă duduia,
așezat pe o bancă. după ce s-a asigurat că nu pierde legătura,
având de parcurs douăzeci de mile
până la o destinație ce-i pare îndepărtată (nici un pescăruș
nu se aventurează până aici din mlaștinile inaccesibile)

el ascultă liniștea și contemplă distanța:
nesfârșitele mile pe care se vor târî cele două vagoane,
apoi luimina prin geamurile givrate ale ușii,
și chipul cunoscut deschizându-i și întâmpinându-l.

Cu trei ore în urmă fusese un filosof
și repetase într-o prelegere lucrurile despre care avem certitudinea că există,
cealaltă față a lunii, de exemplu, cea care nu se vede,
dar poate fi în mod rațional presupusă. O oră și un sfert
de așteptare.

un gard scund există, îl vede, de cealaltă parte a liniei,
și un câmp abia deslușit dincolo de el, acoperit de
frunze mohorâte sub ploaie, prin 1949, toamna.

pentru moment, soba îi pare sigură, foc neatins;
și bancheta cu brațe tari, făcute pentru odihnă, și cu spătar drept
din trenulețul care negreșit va veni de undeva;
apoi toate satele ce vor urma trecând pe rând
unul cu o piață, altul cu un port
copaci zgâriind ferestrele, iarba înnegrită de-a lungul terasamentului
o față știută a lunii învăluită deasupra crângului.

și acea mică încăpere era în siguranță atunci,
și așa a rămas, întipărită în minte când gara
s-a închis, șinele au fost demontate, iar
soba smulsă din perete.
Viața, Elisabeth, și-a spus el, e limpede că devine
pe nesimțite tot mai rapidă și mai nerușinată. Iar mai târziu
Tu ai fost întotdeauna destul de departe de mine, dar
astăzi totul îmi pare la-ndemână ... e mult prea la vedere.
murim, în zilele noastre, din cauza evidenței și apropierii.
murim din cauza mlaștinilor remorcate la caravane într-o jumătate de oră.

El chiar moare astăzi într-o cameră de la etajul doisprezece
în fața ferestrei, o macara enormă de oțel își îndreaptă brațul mai sus.

dar întârzierea, binecuvântata întârziere, totuși.
timp de gândire. O oră
și un sfert până la sfârșit.

Dragă Elisabeth, te anunț doar că voi sosi cu trenul,
ca de obicei. Voi avea de așteptat la Cavowham pentru a medita.
Ar trebui să fiu cu tine imediat după ora cinci.
Nu te deranja să mă întâmpini, am bagaj puțin. Și

Nu sunt decât zece minute de mers de la gară.


traducere DENISA COMÃNESCU

poezie preluată din antologia
trei poeți englezi contemporani (fleur adcock, alan brownjohn, jon silkin)
apărută la ed. Univers 1989
cuvânt înainte Mircea Ivănescu