Am urcat scările înfricoșat
căutând pe balustradă picăturile
de sânge uscat
nu era prima dată
mirosul dezinfectantului
îmi accentua senzația
de gol în stomac
salonul era altul
nu cunoșteam ușa
îmi spusese bucuros
că nu mai bate vântul prin geam
adusesem mâncare de post
de la pomană și niște jumări

nebărbierit de o lună
cu furtunul de oxigen la nas
mă aștepta stând rezemat pe două perne
bule de aer
se ridicau în ritmul marșului funebru
era doar un pretext
faptul că nu-i ajungea mâncarea
n-am stat mult
trebuia să ajung la tren
zăpadă proaspătă se așternuse
se vedeau noi urme de targă
mai fusese adus cineva
greu înaintam spre poarta metalică
țintuit de privirile bolnavilor abandonați
aveam lacrimi în ochi
Fly zâmbea uitându-se la jumări
ultima masă...