dansul florilor

aerul
se prăbușește în
mine
mă întind peste
coastele muntelui
vis de piatră
lovind fereastra
cioburile privirii
adunate în palma
vântului
soarele se prelinge
pe pereții
cerului
dansul florilor
muchiile grave ale
gândului
privirea tăioasă
îmi taie
respirația
în două
urc trepte de aer
tot mai sus
mi-am aruncat sufletul.