Eu nu mă apropii cu râul,
cu mine luându-te.
Fiece drum să te afle
cu pași dezlegați.
Ca nici o atingere să nu-mpuțineze tăria
deplinei alegeri,
eu nu mă apropii ca râul.

Eu un cuvânt îți întind,
ca ziua dintâi,
când dragostea
sta abia ascunsă-n poruncă.
Neantul avea chipul nopții în care respiri,
și-acum ca și-atunci,
de-a valma cu sorii și fiarele.

Îți spun doar: – ce-aproape-i! –că poți să reintri
în amintirea străveche și rece,
în miez cu grădina în care-ntâlnirea
și-acum cu nesaț se petrece…



(din volumul „Fără chip” - 1980)