Visând la ceva imposibil.

Apar noi și noi semne de uzură,

Orașul l-a lăsat amnezic,

Dimineața norii ahasverici,

Traversează pustiul de argint al

Oglinzii, în care stingherul pește,

Cu ochi de bulboană, cu ochi de bulboană,

Se curăță de solzi și se piaptănă,

Pe geamlâc vede norii cisterne,

Norii manufacturieri de fulgere,

Trec peste singurătatea lui de

Arbore spinifer cenușiu al spaimei,

ÃŽnfloritor pe timp de NOAPTE, noctambulul,

Mugetul acherontic al torentelor,

Are nimbul de electrozi, are

Snopi de hohote la spinare,

ÃŽndoit de furtuni meteorice,

...

Tub (ne) ontic,

Palpitând sub norii indigotieri,

(alungat de glamourul combatant

al sacerdoteselor puipuice)

Prin țeserea gordiană de mărăcini a

Orizontului ciclopic, tehno-nomazi gonesc,

Pe cai gri hirsuți visând la ceva

Imposibil, spre febra de cabană,

Un sfânt al singurătății umbrelor,

Lăsat amnezic de atât-de-alien orașul,

Entitate, încovrigat pe contorul geiger,

Asaltat de radiațiile propriilor vise,

Anii trec și lumea se aplatizează,

O capcană fără cer, acoperișul,

Păstrează intemperiile vechi, le conservă,

Nu vede ce ar putea fi mai bine în viața lui,

Când peste drum o măiastră pasere cântătoare,

Și-a ales cuib și-n zori aruncă o nemaiauzită lumină,

Peste fire, un nou autentic, un jazz al sferelor,

Iar sentimentul bizar c-ar fi un gândac prins-cu-ac,

ÃŽn cutia de puf dantelat a cuiva mare-de-tot, dispare,

Gazonul inundat cu petale de vișin rupte de vânt,

A crescut verde crud, meterezele gardului țin,

Plouă tot mai des,

Iată ce imponderabilă e fericirea! fortăreața rezistă,

Nu vede cum viața lui ar putea fi mai bună de-atât,

Gândac prins-cu-ac, o corabie cu adânci rădăcini,

Velatura nucului pocnește în vânt, ea cântă, paserea,

Desantul mizericordios coboară din cer,

În tavan îngeru se învârte în tavan,

Ventilator, fără a reuși să facă aerul fierbinte al verii,

Care va veni, vâscos, mai respirabil,

Ține-o tot așa, pe propriile urme,

În căutarea totemului pierdut.

(eu sunt ultima ta speranță, zise pasărea broască

vine progresu, o moarte

foarte...)