E-atât de devreme ca cerul să-mi plângă,
Cu lacrimi de sânge, pe palida-mi pleoapă,
Să-mi fie de mâine trăirea țărână,
Cuvântul să-mi sece și gura să-mi tacă.

Să-mi spulbere firea stăpâna tăcerii,
În straiele nopții, cu brațe de gheață,
Să-mi calce pe urme cortegiul durerii,
E mult prea devreme să-mi scrieți pe piatră.