Am să-ți dedic prima cădere,
Pe coala unei stele stinse,
La umbră, sub aceeași clipă,
Punând cuvinte noi, ne-plânse,
S-opreasc-a timpului risipă.

Să le prefac în acuarele,
Scăpând de negrul neputinței,
În catedrala întrebării,
Se-aude clopotul dorinței,
Ce bate-n umbra lumânării.

Și ploaia stropilor de ceara,
Să-mi lase focul să respire,
Și flacăra lui muritoare,
Cu setea sa de mistuire,
Să îți adoarmă la picioare.

Abia atunci să îi treci pragul,
Necunoscută ieși din tine,
Ia-mi măna mea vindecătoare,
Învață-ți pașii tăi spre mine,
Dorita mea, bănuitoare.

Ascuns îți las viclean, pe buze,
Setea de gura mea flămândă,
Tu, fragedă copilă pură,
Nu-ți lăsa ochii să se-ascundă,
Citind în sânge scriitură.

În el am scris a mea baladă,
Recită rosul ei, în șoaptă,
Doar tu în mine ești poeta,
Dă-mi mâna-ntinsă și necoaptă,
Să-ti fiu Romeo, tu, Julieta.