Închis în trup ca într-o statuie,
nu pot face niciun pas
înafara cercului înscris în orizontul curcubeului
despre care mulți spun că ochii nu-l văd
dar se percepe cu celelalte simțuri
care prevestesc ploaia.

Încerc să mă desprind din lațul morții
dar convingerile au picioare scurte,
nu reușesc să rupă legătura lăsată moștenire
de realitatea scursă,
astfel acceptăm împreună implacabilul fapt
de a fi furați fără nicio întrebare
de propria evoluție nefastă.

În orice rău e și un bine,
unii spun că de cele mai multe ori
ne putem prelungi existența prin copii.
Nimeni nu este sigur că lanțul nu se termină
și dispare în nesfârșit și ultimul inel.