Iubirea se rupe de tot ce ai crezut cucerit,
are sincope și se învârte în cercul nerăbdării,
lasă peste tine umbra ei plutitoare
și-ți încurcă gândurile delirante,
trece de la o stare la alta până la beatitudine,
se umflă în pene dacă nu-ți simte impulsul,
plăsmuiește definiția inimii
care mimează dragostea ca o poezie
fără cuvinte doar cu priviri adânci întrebătoare
care sparg întunericul și-l așază la colț
unde numai paingii țes și prin beznă
cu sârguința foamei
un giulgiu al morții.

Femeie tu-ți înțelegi menirea,
prin tine circulă sângele devenirii,
principiile înmulțirii vieții dăruite,
sub însemnele tale prinde contur lumea,
aroma dulce din sevele ființării,
se varsă în potirul de argint al timpului.
Nopțile cu pieptul de stele
se plimbă peste întinderile sferice
pe care norii deturnați
aleargă spre mările sudului
cu apele albastre.

Cuvinte prind sensuri nebănuite
în alcătuiri de suflet
îmbracă haina croită abstract
dictată de rațiuni esoterice
care nu pot să ne înșele rațiunea
ci numai o provoacă.