În ochii Tăi limpezi,
văd flori de lumini!
Văd iubiri ce revarsă
răsaduri din stele
prin mantia crângului de crini.

Mâna Ta se pleacă,
și ca a soarelui rază,
inima-mi străpunge...
Îmi mângâie făptura,
pieptu-mi se frânge!

Nu ne-am întâlnit...
de mai multă vreme.
Azi, înaintând, pe calea aurie,
o lacrimă pe vârf de gene,
se scurge... mută de bucurie!

Pe calea timpului,
din Zările Eterne,
venea-I, cândva, pe brațe,
cu roșii cizanteme,
prin grădina visului nespus.
Eu, Floarea Reginei, Tu, Mirele Iisus...
..........................................
Era o vie trăire, și nu un simplu vis!