agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2164 .



207
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Michelangello ]

2015-11-10  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Maria Elena Chindea






Sărac și singur stau ca într-o bortă
sau ca sub coaja arborelui miezul
ori ca un spirit prins într-o retortă.

În cripta sumbră eu sunt huhurezul,
păianjeni harnici în rotiri atente
la capătul de fir fac titirezul.

La ușă cresc gigante excremente,
de parcă lumea-nfulecă doar struguri,
ori ia din purgativele demente.

Deprins cu beteșuguri urinare,
văd țeava-n fața scândurilor sparte
prin care zorii caută cărare.

Gunoaie și țucale, mâțe moarte
în drum Ie Iasă cei ce vin la mine,
scutind și timpul și-ocol mai pe departe.

Am trup hrănit de duh atât de bine,
încât putoarea dac-ar fi să-l lese,
nici pâinea și nici cașul nu l-ar ține...

Respir cu greu, că sufletul nu iese
pe gură, nici în jos, pe calea porții;
nu mor fiindcă tusea-mi dă accese...

Sunt herniat, spetit de truda sorții
și istovit de munci... pe datorie
de multișor mănânc la birtul morții.

Găsesc plăcere în melancolie
și-odihnă în necaz; cei ce oftează
după dureri – dea Domnul să le vie!

Eram găsit mai om spre Bobotează,
cu-atâta mai vârtos cu cât palate
înconjurau cu fast căsuța-mi brează.

În piept mi-s flăcările terminate,
dureri mai mari pe cele mici le-alungă
și sufletu-i cu aripi retezate.

Stă pe ciolane pielea ca o pungă,
iar în bășică pietrele se-adună
și-n cap bondari afară vor s-ajungă...

Mi-i ochiul istovit, orbita brună,
iar dinții în gingii abia se-îngaimă
și de-i ating ca instrumentul sună!

Pe față port întipărită spaimă;
aș alunga și corbii fără armă,
în holde cu veșmintele-mi de faimă...

Într-o ureche un paing tot sfarmă
și-n alta cântă-un greier noaptea-ntreagă;
nu dorm de-a horcăitului alarmă.

Amor și vers, mâzgălitura dragă
o folosesc de coș, o zvârl ulucei
sau în latrină ca pe-o terfeloagă.

La ce-aș sculpta întruna ca năucii,
când sunt asemeni celui ce sfâșie
oceanu-n-not, dar îl îneacă mucii?!

Aici mă-aduse arta scumpă mie,
ce-a rupt din glorie și mi-a dat partea:
bătrân și la cherem și-n sărăcie...

Distrus, de n-o veni mai iute moartea.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!