viața e un clișeu
moartea o copie de-a ei în camera obscură
developată de mâna dezarticulată a artistului frustrat
prea obosit să o preschimbe în altceva
decis să se complacă în inevitabil
sau cum s-o mai fi numind și starea aia
și atunci
cu patimă
circulând pe contrasens
adolescenți și goi
cu sărutul îngerului în palme
ne jucăm de-a v-ați ascunselea
cei ascunși rămân ascunși
celălalt, martorul, „se mai pune” încă o dată
și încă o dată...
e un ritual în care la un moment dat orbești
trișat, îl cauți pe Dumnezeu în sistem braille
și rămâi ascuns
iată-ne opaci aproape la orizontală aproape identici
deși fiecare a plecat atât de singur
nu, totul e un joc (zic eu)
subiecții reali ai unei morți aparente
suntem vii
e doar un joc
să nu ne oprim