iau forma pastilei pe care o iau
bombată, alungită, cu inserții;

un submarin plin de molecule sunt acum,
eșuat pe o piatră de alabastru,
în orașul ce găzduiește seceta
și unde flori frânte
zac pe drumurile care te caută

undeva aproape
clopotele atârnă uitate pe cer,
înconjurate de nori alburii
întorși pe dos de mâna ta,
credincioasa femeie de casă

iau forma pastilei pe care o iau
alungită, cu inserții, bombată
și astfel nimeni
nu mă mai știe