La umbra salcîmului bătrîn
sunt singur, trist și urlu ca un lup al nopții
înnebunit de singurătatea ce-mi plutește în jur
tot universul imi pare obscur.

e greu, din ce în ce mai greu,
lacrimi de plumb îmi îneaca sufletul meu
nimic nu mai e viu, totul piere, se transforma-n pustiu
și amorul meu!

doar o scînteie ascunsă-n cenușă,
de mîinile vintului scoasă prin ușă
și dragostea Ta
mă poate salva!

o, soarta-i prea dura
îndata visul mi-l fură
dar viața ne învată de toate
obține doar ce-ți aparține pe dreptate.