am venit să-ți recit această poezie,
ce-mi stătea pe vârful limbii
mie și ție.
cât a trecut de când s-a-ntâmplat asta?
nu tare mult, un veac
ce poate fi răstălmăcit cum că
i s-ar fi luat și că nu ar mai avea leac.
aștept spectatorul ideal, ai fost dar ai plecat?,
păi cât ești de lungă și ce mult de scurtă
în timpul tău
iremediabil ireversibil îmbrățișat!

am fost la filme trei de de zeci de ori,
de te-am văzut dezbrăcată de
îmi dădeai fiori.
sau totul se dădea noaptea la mine acasă
când nu eram nici eu treaz,
nici vecinul de la doi, poate nici nevastă-sa cu fărașul
nici adâncul fără socoteală al spațiului
și nici un cal nu era breaz.

am pierdut locul de la margine, de la răsărit
de dincolo de desktop, de pe retină,
pe care mi l-ai, pe care ți l-am
(rămâi de poți senină).
și din greșeală am întins mâna ta și am atins
o libelulă sau așa ceva, vreo rudă,
unele sunt aici, altele nu-s nici colo, ce viață
ce delicatețe izbucnește
dintr-un deget resemnat, la o tensiune nudă.

shh, shh! am ajuns, nu striga
nu te mai zbate,
am distrus sistemul solar, am inundat galaxia
comoara noastră are destule carate.
cine o găsește, pentru prima oară poate
s-o păstreze la el,
pentru ultima și ultima și ultima oară
s-a făcut liniște, monștrii urlau de o durere model.
m-a durut am implorat și așa a rămas,
aici eram eu, aici tu, aici prăpastia
și aici un pas.