are două fețe pe interior e sumbru și însemnat
cu toate ființele care au scris durere cu buricele degetelor
așa cum scrijeleau îndrăgostiții pe scoarța copacilor
niște tatuaje pe pielea timpului
cât suflet printre cărămizi și pietre câtă neputință
strigătele sunt mici orificii prin care trec insecte
fără să știe că vor purta cu ele vinovați închipuiți

câte gânduri de escaladare poartă ca un halterofil
ai zice că este sportivul anului își arată mușchii
mustind lacrimi nedreptățite

apoi iese soarele pe poartă fără să știe încotro
fără să vrei rămâi cu o parte din tine pe zidul ăsta
neputincios a-și lua rămas bun

pe exterior are miros de libertate