Cerul plumburiu se ineaca-n propriile ganduri,
Furtuna geme ca un prunc
A carui mama l-a lasat flamand
Departe, in pustiu al nimanui.
Valul de maine se saruta-n orizontul descompus
Cu cel de ieri,
Lovindu-se cu zgomot de idee,
Spargand peretele de sticla prea difuza
In mincinoasele mii de oglinzi.
Luna se restrange-n mare ca intr-o mana vesteda de vreme,
Lasand in urma unduirea razelor de apa.
E zbucium in mine, afara bate ceasul unor aripi
Si simt ca mai exist.
Dar fulgera privirea aici, acolo, aici din nou...
Si tremur ca o frunza in septembrie tarziu.
Las pasi in stanga si in spate,
Las pasi la sute de pasi de mine
La sute de pasi de noi...
Dar nu ma pune sa ma-ntorc
Caci drumul nu am sa-l mai stiu vreodata.