cei plecați poartă în ei apusul ca pe o inima mare
pe umeri le cântă rănile un cântec pe care îl auzi
chiar dacă îți astupi urechile
sonor
ca un izvor în care se scaldă întâmplările
înainte de naștere

ochiul meu e o junglă verde în care e rege șarpele
o colivie perfectă pentru primăvara asta
în care zilele
îmbătrânesc mai repede decât oamenii

cei plecați locuiesc acum în biserica goală
amintirea lor e un amestec de verde cu albastru
ca joaca unor îngeri în lumina dimineții