Bagajul meu nu are arme
Nu are nici cuțite nici ciorapi.
Peronul părăsit, cu multe taine
Are ca pasager doi șlapi...
Pe iarba încâlcită între pietre
Eu vreau să uit de drumuri drepte
Să văd motani dansând în ghete
Și să găsesc copacul fără somn...
Destin ciudat, fumezi doar vise
Și nu te-ndepărtezi
De locul meu,
Aud un tren cu geamuri larg deschise
Dar tu aștepți
Iar eu, vând haine de liceu...
ÃŽn firele de flori ce s-au uscat,
Stăteau ascunși doi stropi de rouă
Pe vremea când în cer noi stăteam goi,
Vedeam doar filme dedicate nouă!
Cu pași de noapte te-așteptam
Peronul parcă vrea să plece
Și zile-ntregi nu te găseam
Și-mbrățișam o șină rece...
Voiam un tren numai al meu
Să îți arăt că pot să plec,
Dar tu știai că îmi e dor
Și așteptai la rând la CEC.
Acele clipe s-au pierdut
În mintea mea ca o ruină,
Mă vei găsi iar așteptând
Dar nu știu cine vrea să vină...
Linii de tren se-îmbrățișează
Cu pași agale către zori
Și fără rost un macaz oftează
După o zi plină de nori
Găsesc un naș fără ofertă
Și fără geantă sau costum,
Tu ai rămas în mintea mea inertă
Și te păstrez pe-un val de fum!
Cu glas de pițigoi lunatic
Te alung,
Să nu ajungi nicicând acasă,
Să ți se pară drumul cel mai lung
Când amintirile se varsă...