mai greu este noaptea
când singurătatea se cuibărește în celălalt fotoliu
și coniacul rămâne neatins în pahar
zâmbești cu zâmbetul de acum douăzeci de ani
atunci când totul era simplu
când paturile nu erau atât de mari și goale
iar eroii filmelor de spionaj
în final se îndrăgosteau de eroina principală

nici nu știi dacă cineva își mai amintește de tine
nici nu știi când naiba coastele ți-au devenit gratii
și inima un biet animal
care lăsat liber s-ar întoarce supus în captivitate
ai fugi dar toate porțile sunt larg deschise
nu există niciun obstacol care să-ți pună la încercare nebunia

îți prinzi tâmplele în palme și oftezi înfrânt
una câte una măștile încep să ți se desprindă de pe chip
abia atunci te pot vedea