Când mă va însoți noaptea
voi rămâne singur
cu fantomele ei,

anotimpurile nu se vor deosebi.

Pe întinderi vălurite de maci
perle de lumină
ies nesupuse din ape,

îmi înfășoară sufletul călător.

Treptat uit cu noblețe
sâmburele fructului roditor
din care mă înalț,

ca un luceafăr departe de stele.

Semeață inima mea cu nimb
toarnă vin în pahare

sfințit să stropească lemnul
inert ca și lutul

în care se-nchid umbrele.