”veșnic prizonier al bucuriei
îmi exercit dreptul absolut asupra limbajului”
îmi spui rotunjind blajin o vocală aurie
”nu acced la dragostea împăratului
categoric nu se asortează râsului meu
care amestecă noroiul stelar cu polenul sidefiu al nopților”

cumpănă
între voluptatea densă a ispitelor apocrife
și inocența albului profund
pasărea măiastră brodează policromia văzduhurilor
în ugerul căii lactee

venele mele cusute în piatră dau dezlegare
izvoarelor fără de apă
hrănesc pe cei surghiuniți din pleoapă
îi ajut să dărâme altarele
de reconstrucție se ocupă fiecare
conform protocoalelor
ocultei interioare

eclipsei parțiale sau totale
de soare
de lună
sau de emisfere cerebrale
îi opun curajul de-a fi aripa genunii și strălucirea
din ochiul furtunii

viersul tău complectează mozaicul misterului
adâncului îi ești cobiliță

somn sărăcit în duh
sau cămașă de flăcări coasem momentului
fiecare ne suntem altar sau ruine
tăcere sau zbatere

cartea se taie întotdeauna cu mâna luminii
indiferent de alegere

axa timpului coace echilibrul perfect
în inima fiecăruia
recluziunea rotundă din ventricul consfințește
identitatea asumată din nuditatea pupilei
cuvântul tău de zeu
eliberează din temnița lutului
fluturii magiei

munții-și îngroapă visele smereniei în orizont

în ieslea gurii tale
pruncul iisus
râde