Își punea iubirile în cutii
și le dădea drumul pe apă

Vroia să fie liberă lîngă mine
să nu mă mintă,
noaptea o dorea una de mireasă
cu brațele încolăcite după mijloc
și ochii în tavanul gîndurilor,
le înghesuia flămînde între coapse.

S-a făcut dimineață
ca într-un turn fără clopote
din care zboară păsări de noapte
speriate de răsăritul soarelui.

Tu nu mai ai aripi
doar mângâieri pe nervura vorbelor
care-mi schimbă ziua,
o botează în sângele luminii.