și te ating și pielea-ți se despică
și visul roș al sângelui coboară
de ne privim în el ca-ntâia oară,
în cutezanțe și apoi în frică.

adie demonii de ger pe-afară
din codru-n sobe lemnul ni se strică
păcat permis sub semn de iarnă cică,
cerneala mea mi s-a făcut amară.

eternități de carne-nflăcărată
în patul nostru vin cu tot furișul,
cu degetul în noapte ne arată.

e dezgolit de frunză-n noi tufișul
și ne aflăm adesea în erată,
pigmentul alb al tău îmi vrea tăișul...