ca să ai cântec lebede-ți ucide;
lumesc pictat pe un perete,-n șagă
e Dumnezeu, cu firea Lui întreagă
și-n așternuturi lupta ne-o decide.

odaia are nopți, să mă mai dreagă
că mult mă-mbăt în zi de-otrăvi acide
ce strică omului cărări lucide
și existența parcă iar mă neagă.

mă strig din ieri, dar vin în vorbe joase,
în căutări de proprie cerneală
și tot mai mult suind în mine-angoase.

în somnul rațiunii e-mbulzeală
și tot dormind la umbra blândei Coase
un vis străpunge-a fi, la repezeală.