așa
într-o doară
ca o vietate fără ochi
fără prea multe ore
fără imaginație
fără pic de personalitate
spațiul perfect vid gata să fie locuit
ceva
un fel de instinct îmi spusese
acolo
pe partea aproximativ stângă
aproximativ înaltă
era cald
era bine
(cel mai probabil acolo se petreceau vacanțele cele mai reușite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârșite...)
înghețată și singură / o iluzie
literă F discontinuă
căutasem adăpost
(și la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus / se găsea / ceva asemănător / cine știe?!/ piesele unuia și aceluiași mecanism / din greșeală / din teribilism / din întuneric / de cineva dezasamblate...) și
n-am mai ezitat
m-am desprins din mine m-am desprins...
o călătorie stranie ce nu se mai sfârșea...
orașul capitulase și nu știam de ce
liniștea aia era atât de devastatoare
golul venind
de undeva
aproximativ din stânga / aproximativ de sus...
de-abia atunci am știut cum este să fii
fără ochi / fără ore / fără imaginație...
am avut noroc
Pasărea m-a smuls în ultima clipă...