nu sunt fan al machedonului
dezleg nodul efemerului după ce dau tribut de sânge
cât să umplu un număr infinit de războaie
cu necesarul de jertfă

nu sunt prădător și refuz cu obstinație să mă locuiesc victimă
urmez linia mediană a pupilei

ca un țipăt fără vibrație pasul se izbește de mine

dezamorsez mina în ultima clipă
nu-i sigur că nu pornesc cronometrul unei duble armări
vagabondajul
între cel ce se vede
și fluturele din pleoapă gata să răstoarne universul
cumpără un orizont prea strâmt
eu
reflectat intermitent într-o oglindă argintată de veșnicie
îmi număr pe sărite munții sfărâmați
sub îndoială

totul se refuză și se ispitește
fiecare vrea să uite de sine doar cât bătaia de aripă a unui colibri

prea ușor le sare cuiul grenadelor zilei

țintă finală
eternul soare în survol peste neîncepute ape
dizlocări de violet în crepuscul
(transmutările se petrec fără de veste)
schimbă
suspectele frontiere ale pielii

osatura văzduhului e scara pe care inima își fortifică gamba

mezzosoprană a zorilor
aprinde visele golite de noapte

repudiez liniștea care nu miroase a verde
refuz să degust furtunile
din vertebre
sunt mult prea pline de albatroși

pe marginea drumului spre sine nerăbdarea îmi carbonizează tălpile

scoteți-mi mările din ochi
să-mi pot aduce depărtările acasă

neputința de-a silabisi doi va dinamita lumina pulsatorie