Ninsoarea de din sus cădea ca o căldură,
blîndețe, cristal pur, părea o frumoasă fecioară cu plete negre,
înșelătoare, cu buzele asprite de focul iernii,
cu degetele lipite de sobele în care arde lemnul de brad.

Ninsoarea de din jos era vifor rece, cu părul despletit, fecioară
fără noroc, răsfățată știmă, șuier și fluier de os, ninsoare rece
în miezul unei veri fierbinți, cu copacii prea înalți,
crescuți din sînii ei storși, cu aprigile iubiri
în caruselul soarelui, fugă peste mări și țări
în ținutul cerbilor carpatini, dincolo de vești și povești.

Adesea eram femeie, adesea altcineva era bărbat.
Pe degete îmi juca rochița rîndunicii și voalul greu al florilor de mai.
Cînd a început să ningă azi-vară mai știam încă să plîng.