știu
așa vezi tu
un soare dreptunghiular
înjunghiind în dreptul inimii
acolo unde se desfășoară gestația
polisemiei cuvintelor
și cosmosul devine
arhitectură cubistă
vis geometric ținând loc de pernă
așa auzi tu
păpuși programate
să fie oameni
pentru tot restul zilelor
pentru după-ul de după
oameni ascunși în câte un colț
întrebându-se întrebându-se
așteptându-și rândul la
ieșirea din sine
așa simți tu
plante cu sieste deranjate
trezite în toi de noapte
să facă demonstrația florilor
la râvna de sentimente
peste toate
ochii mei încruntându-se
la ora aceasta
împingând-o

mi-e teamă că încep
să te iubesc
că-ți voi da dreptate