Doi lăstari timpuriu plămădiți
din iubiri,
cutreierând împreună
până-n hotarul prunciei

apoi
pierduți printre vremuri cu spini
încet,
amprenta rămasă
îngheață,

pletele ninse stau mărturie
și-n suflet
doar crivățul suflând
a pustiu...

oare mai vine primăvara?