gândul că te iubesc e un bondar sinucigaș
bâzâie pe sub frunte
în timp ce stau cu bulgărul inimii-n brațe
să blochez toate intrările
îmi spui
casa mea nu are uși nici ferestre
doar ochi
câte unul pentru fiecare bărbat de care m-am îndrăgostit
are lasere
scoate umbra din om și o plantează-n parcuri
nu mai îndrăznește nimeni să calce iarba
de teamă că acolo s-ar afla umbra celor iubiți
casa mea își dă cu vopsea lavabilă
măcar o dată pe an
împarte tencuiala roșie a zidurilor bombardate
celor fără adăpost și fără noroc
la sărbători
casa mea e înmiresmată cu vin bisericesc
după ce-l bei
vezi că lumea e frumoasă iar viața scurtă
casa mea are claxoane și un program de liniște pentru toți morții săi
nu are uși
nici ferestre
doar un acoperiș din sticlă
pe care alunecă îngerii
când se plictisesc să mai fie îngeri
și coboară printre noi deghizați în poeți

acum că pe toate le știi
lasă bolovanul acela jos
dar fii atent să nu-l strivești
casa mea are pleoapele moi
trebuie să se sprijine