aerul este o palmă de pământ sub maree/ asemenea unei retorte

prin care se strecoară cât trebuie să înghițim

până la deplina confuzie cu nisipul


dincolo de mânerul privirii noastre

un lup flămând dă ocol altui lup

mai flămând

din tâmpla zilei urletul sapă galerii

la capătul cărora nu are cine să ne aștepte


suntem

ca niște copii fugiți de-acasă

gândurile / lilieci prinși de pereții memoriei

flutură astăzi penaje gri

furia vâslește în apele liniștii

uite bolizii

trec peste kilometri noștri de poezie

de viață

hai să ne pierdem urma

căci le-am permis altora să ne trăiască

dragostea

câtă nevoie aveam eu de tine

câtă înfricoșată așteptare am tras pe roată

mureau secundele-șoareci în rumegușul hârtiilor

ți se pare puțin

nu în vertebre cauți mișcarea nu în culcușul cărnii durerea

nici în paloarea mortului / iadul


ca niște copii fugiți de-acasă

rămânem în pastișa acestei tinereți

o rană dinainte vindecată


mâine

va fi o toamnă plină de rod

ne vor agăța pe ramuri tigvele-felinare

vom lumina universul vom pietrui Calea Lactee

fără să cerem nimic în schimb