Sticlele pictate de praf
Au obosit sa-ti asculte zborul,
S-au plictisit sa se sparga,
De fiecare data cand esuezi.

Cersai mila mai apoi,
Rugand cioburile sa se-adune,
Sa devina iar un tot.

Fumul ce urca pe hornul tau
S-a plictisit sa se-oboseasca,
Gasea efortul inutil.
Ura intotdeauna reactiile chimice,
Intre sine si restul de aer.
Nu i-a placut niciodata familia sa...

Nici zorile nu mai rasar la geamul tau.
Sunt convinse ca nu le-ai vedea,
Prin ochiurile mumurdare si sparte,
Ce tin loc de ferestre.

Doar soarele e muzica
Pentru firisoarele de praf
Care se-ncapataneaza sa danseze,
Inchipuindu-si ca sunt pe o scena,
Singure, in lumina reflectoarelor.

Esti spectator, fara s-ai nevoie de bilet.
Norocosule! Ai voie sa privesti
Propria piesa, propriul rol
Din sala....fiind in concediu...