cuvintele s-au făcut mici
s-au lăsat la pământ
dau să le mângâi și lor
le bubuie inimile de frică

ar intra în tăcere
și în ora mea albă
în rând cu mine
ar sta ghemuite
implorându-și dumnezeul
să-și reverse artileria
cu dramul de milostenie cuvenită

nu s-a inventat nicio literă
nici măcar semnul
de-aceea poate
copacul
sună straniu
fără de casă
orbi ochii
își caută
nelegiuit
privirea

în cămașă de om
preistoric
sufletul bate mai rău decât vântul:
nicio combinație de taste potrivită

rămânem afară

universul este un vultur
care-și clocește puii
în țipetele noastre înăbușite