călătorind cu mintea-n munți de vise
pe apele alpine-ale speranței
mă vând cumva prin vămile distanței
de bucurii ce azi sunt interzise.

tristețea-nclină mult în stea balanței
și-o agonie-n gânduri se ivise
metalic piatra sorții ce lovise
nedând cezaric banul importanței.

dar vino, va mai fi și mâine zi
și-un răsărit de soare-n strai micuț
de nelumină dulce să îl cruț
în perna mea de-n zori te vei trezi.

atunci vom ști, în grai zidit pe ploi
ce însumează-n duh a spune "doi".